Primul card cu CASHBACK din Moldova
TOTUL DESPRE CARDURILE GAMA

Plățile cu cardurile maib Mastercard au adus premii valoroase la Festivalul Beer Mania

Festivalul Beer Mania a dat cep butoiului cu bere în primul weekend al lunii curente, pe 6 și 7 august. Sărbătoarea a fost organizată în Chișinău de către iTicket cu susținerea maib și Mastercard.

Localnicii şi turiştii s-au delectat cu specialităţi culinare: burgeri, mici, costițe, gustări crocante și, desigur, zeci de sortimente de bere rece pentru orice gust – blondă sau brună, craft, filtrată sau nefiltrată.

Voia bună și distracția, la fel, au fost la ordinea zilei. În orășelul digital, amenajat cu drag de către maib și Mastercard, de la mic la mare și-au găsit zona preferată pentru a petrece timpul liber. Fiecare doritor a avut ocazia să trăiască experiența unei lumi virtuale în zona VR, pășind direct în viitor. Iar show-ul spectaculos cu personaje roboți nu a lăsat pe nimeni indiferent.

Pentru fiecare plată cu cardul Mastercard de la maib vizitatorii au primit un tichet promoțional și dreptul de a participa la tombolă. În urma extragerilor, patru clienți norocoși ai maib au câștigat câte un ceas inteligent Apple Watch 7.

Serile de sâmbătă și duminică au culminat cu concertul live al trupei Gândul Mâței și interpretei EMAA, care a cucerit topurile muzicale din România.

Cea de-a doua ediție a Festivalului Beer Mania a fost un adevărat succes, adunând într-un singur loc sute de oameni, pentru un regal de arome și gusturi.

Maib – simplu și ușor!

ALTE POSTĂRI